Program
Luni

10:00
Quiz România Sălbatică
alături de echipa România Sălbatică
Aplicația România Sălbatică are în componență un quiz din care poți învăța despre natura țării noastre. Te invităm să iei parte la un joc interactiv în care să ne distrăm și să aflăm mai multe despre animale, plante sau arii naturale protejate de la noi. Indiferent de vârstă, îți garantăm că o să afli multe lucruri noi alături de echipa România Sălbatică.
Durată: 1h / Vârstă recomandată: 7-99 de ani
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

11:30
Junior Ranger – Explorează natura sălbatică
Atelier pentru copii
Centrul Cultural Reduta (Sala Muzica)
Echipa EcoEdu Natura te invită să pornești într-o aventură în lumea secretă a animalelor sălbatice. În cadrul acestui atelier interactiv, participanții vor descoperi speciile emblematice din România prin jocuri, sunete și povești fascinante. Împreună vor învăța cum pot proteja aceste specii și habitatul lor într-un mod distractiv și educativ.
Durată: 1h / Vârstă recomandată: 8+ ani
Intrarea este liberă pe baza unei înscrieri folosind acest formular. Se pot face înscrieri și la fața locului în limita locurilor rămase disponibile.

11:30
Speciile cheie și refacerea naturii prin rewilding
Atelier pentru copii
Centrul Cultural Reduta (Sala Arcadia)
În cadrul acestui atelier interactiv pregătit de Rewilding Romania vom explora procesul prin care natura este ajutată să se refacă prin reintroducerea speciilor cheie în ecosistemele lor naturale. Prin activități teoretice și practice, participanții vor descoperi importanța animalelor sălbatice și modul în care acestea interacționează cu mediul, contribuind astfel la menținerea unui echilibru natural.
Durată: 1h / Vârsta recomandată: 10-15 ani
Intrarea este liberă pe baza unei înscrieri folosind acest formular. Se pot face înscrieri și la fața locului în limita locurilor rămase disponibile.

12:30
Liliecii între adevăr și legendă
Atelier pentru copii
Centrul Cultural Reduta (Sala Arcadia)
Participanții la atelier vor învăța despre amenințările cu care se confruntă liliecii și cum pot fi protejate habitatele acestora. Vor afla informații fascinante despre liliecii din țară și de pe tot globul, iar la final vor fi pregătiți să distingă adevărul din spatele miturilor.
În a doua parte, cei prezenți vor face un circuit R-G-B din bandă de cupru și led-uri pentru a lumina o căsuță de lilieci în miniatură.
Atelierul va fi susținut de Ana Stamatescu, președinte Krontechies și voluntar de peste 8 ani la Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor și Paul Chiriacescu, vice-președinte Krontechies. Asociația Krontechies sprijină profesorii din învățământul preuniversitar să devină catalizatori pentru protecția naturii cu ajutorul tehnologiei.
Durată: 1h 30 min / Vârsta recomandată: 9+ ani
Intrarea este liberă pe baza unei înscrieri folosind acest formular. Se pot face înscrieri și la fața locului în limita locurilor rămase disponibile.

14:00
Zanzibar Untold
Zanzibar dezvăluit
Acest loc este văzut ca o destinație de vacanță exotică, însă acest film ne poartă dincolo de resorturile de lux, pentru a explora viața oamenilor de pe insulă și a naturii bogate și unice pe care Zanzibarul încă o mai păstrează.
Intrarea este liberă în baza unei rezervări valide*.
Q&A cu Cosmin Dumitrache
Realizator de filme documentare, Cosmin a fost unul dintre regizorii filmului România Sălbatică. În acest nou proiect a îmbinat pasiunea pentru natură cu cea pentru călătorie, iar în această sesiune de întrebări și răspunsuri ne va povesti care au fost provocările din spatele realizării acestui documentar.
107 min, în limba engleză cu subtitrare în română
Regizat de Cosmin Dumitrache, România 2024

17:00
Cactus Hotel
Hotel Cactus
Cum ar fi dacă am trăi 200 de ani? Ce am face cu acest timp? Cum am face ca această viață lungă să fie împlinită? Un gigantic cactus Saguaro din deșertul Sonora ne spune propria lui poveste întinsă pe două secole și modul în care existența lui susține numeroși alți locuitori ai zonei. Acest cactus devine un adevărat hotel, pregătit oricând să ofere casă și masă, ca un adevărat resort all inclusive.
Acest documentar a câștigat Premiul Publicul la ediția de anul trecut a festivalului nostru și are parte de o proiecție specială în prezența regizorului.
Intrarea este liberă în baza unei rezervări valide*.
Rezervă bilet | Trailer & info
50 min, în limba engleză cu subtitrare în română
Regizat de Yann Sochaczewski, Germania 2023

18:00
Cactus Hotel - în culisele filmului
Masterclass cu Yann Sochaczewski
Premiat la multe festivaluri de profil și îndrăgit de spectatori din toată lumea, acest documentar a fost inspirat de o carte pe care regizorul Yann Sochaczewski a citit-o în copilărie. În acest masterclass o să aflăm cum a luat naștere întregul proiect și care au fost provocările din spatele camerei pentru a învăța mai multe despre cum funcționează industria filmului documentar și despre cum să realizezi un astfel de proiect, de la idee la premierea într-un festival.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Acest masterclass va fi susținut în limba engleză. Pentru cei care nu înțeleg această limbă avem disponibile un număr redus de căști pentru traducere pe care le puteți solicita la intrarea în sală.

20:00
Proiecție Premiul Publicului
Închidem festivalul cu proiecția filmului care a câștigat Premiul Publicului și cu gânduri bune pentru o ediție viitoare.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
* Biletul asigură rezervarea locului, însă pentru a nu pierde accesul în sală acesta trebuie scanat cu 15 minute înainte de începerea proiecției. Te rugăm să respecți orele din program.
* Dacă nu ai primit un e-mail de confirmare după rezervare verifică și folderul de spam. Dacă nu este nici acolo biletul atunci verifică aici să vezi ce pași ai de făcut și dacă nu ai o altă rezolvare poți scrie la info@iabilet.ro pentru a primi ajutor.
* În cazul în care ai o rezervare și nu mai poți participa la proiecție, te încurajăm să ne trimiți un mesaj pentru a da șansa altcuiva să poată participa în locul tău. Ne ajuți astfel să desfășurăm festivalul în cele mai bune condiții și promovezi un comportament adecvat.
