Program
1 iunie  |  2 iunie  |  3 iunie  |  4 iunie  |  5 iunie
Duminică
10:00
Nature Links

Cafea, ceai și socializare cu participanții de la festival pentru a începe ziua cu bine.
Intrare liberă și 10% discount pentru participanții la festival pe baza unui bilet de film valid.

12:00
Superbirds: The Secret Life of Tits
Superpăsări - Viața secretă a pițigoilor
Există numeroase documentare despre specii exotice incredibile, dar uneori cea mai mare surpriză vine din partea unor păsări cât se poate de comune. Câștigător al premiului pentru cea mai bună poveste la festivalul Green Screen din Germania, acest film prezintă comportamentul specific al uneia dintre cele mai neobosite păsări de pe continentul nostru.
Intrarea este liberă pe baza unui bilet valid.
52 min, în limba engleză cu subtitrare în română
Regizat de Yann Sochaczewski și Marlen Hundertmark, Germania 2022

Q&A cu Tamas Papp
După vizionarea filmului, vom discuta mai multe despre speciile de pițigoi prezente în documentar, despre comportamentul și viața lor în pădurile și luncile noastre, împreună cu Tamas Papp, biolog și ornitolog la Milvus Group.
Am suplimentat locurile la proiecții, vă așteptăm să vă luați biletul direct de la cinema

16:00
The Elephant and the Termite
Elefantul și termita
Deși prezintă un loc cunoscut, acest film va spune o poveste foarte diferită. O oază din Kenya oferă viață pentru multe specii, de la cele mai mari la cele mai mici, iar rezultatul este o călătorie haioasă și complexă printre anotimpurile din Parcul Național Tsavo.
Intrarea este liberă pe baza unui bilet valid.
53 min, în limba engleză cu subtitrare în română
Regizat de Mark Deeble & Victoria Stone, SUA 2021

Q&A cu Călin Hodor
După vizionarea filmului, sunteți invitați la o discuție despre viața sălbatică alături de Călin Hodor, biolog și ornitolog pasionat. A călătorit recent în Kenya și ne va împărtăși câteva dintre impresiile sale despre acest loc minunat.
Am suplimentat locurile la proiecții, vă așteptăm să vă luați biletul direct de la cinema.

18:00
Gala Lynx Festival
Gala de închidere va găzdui ceremonia de premiere a Concursului Internațional de Fotografie Milvus și anunțarea filmului care a câștigat Premiul Publicului în cadrul festivalului Lynx. Gala va oferi un moment muzical precum și alte surprize. 
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

20:00
Lynx Festival Party
După multe proiecții de filme și alte evenimente, haideți să ne relaxăm și să sărbătorim împreună prima ediție a festivalului Lynx, într-un loc frumos unde ne putem bucura de un pahar de vin și muzică bună.
Intrare liberă și 10% discount pentru participanții la festival.

1 iunie  |  2 iunie  |  3 iunie  |  4 iunie  |  5 iunie